Fiecare dolar din granturile Proiectului Ameliorării Competitivității II a generat exporturi în valoare de peste 8 dolari

Fiecare dolar din granturile Proiectului Ameliorării Competitivității II (PAC II), a generat peste 8 dolari creștere în exporturile companiilor beneficiare, arată un studiu de impact al proiectului care cuprinde activitatea din ultimii trei ani a proiectului.

Granturile PAC II, în valoare de până la 200 de mii de lei, sunt destinate companiilor mici și mijlocii pentru contactarea serviciilor de dezvoltare a afacerilor, pentru îmbunătățirea potențialului lor de export.

Șeful Direcției politici economice și mediul de afaceri la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Vasile Vulpe, creșterea competitivității întreprinderilor locale atât pe piața internă, cât și la export este una din prioritățile MEI.

Analiza arată că peste 100 de întreprinderi beneficiare și-au mărit volumul de afaceri, iar două întreprinderi au trecut din categoria medie în categoria întreprinderi mari. Totodată, implementarea proiectelor de îmbunătățire a afacerii finanțate de PAC II a dus la crearea a peste 340 de noi locuri de muncă și a generat exporturi de peste 232 mii de dolari în medie per beneficiar.

«Avem nevoie de mai multe astfel de proiecte, pentru a crește valoarea adăugată produsă în țară, ce va asigura creștere pentru companiile locale și noi locuri de muncă. Trei ani de monitorizare riguroasă a impactului, arată că componenta de grant a Proiectului a fost bine structurată și a generat un randament al investițiilor impresionant, un ROI de 8 dolari la 1 dolar investit » , a declarat Tarik Sahovic, Senior private sector development specialist la Grupul Băncii Mondiale.

Potrivit directorului executiv al Proiectului Ameliorarea Competitivității II, Aureliu Casian, cele mai solicitate servicii de dezvoltare a afacerii, finanțate de PAC II, au ținut de marketing și promovare. „Mai mult de jumătate dintre beneficiarii de granturi au solicitat finanțare pentru branding și identitate corporativă, etichete și ambalaje, dezvoltarea strategiilor de marketing, elaborare de site-uri sau promovare. Acest lucru înseamnă că mediul de afaceri din țară se dezvoltă și multe dintre întreprinderile autohtone „s-au copt” pentru competiția internațională”, a declarat Aureliu Casian.

Printre alte servicii de dezvoltare pentru afaceri solicitate de beneficiarii PAC II se numără certificaarea și managementul calității, sisteme informaționale, cercetări de piață, R&D și îmbunătățirea proceselor interne.

Cei mai mulți dintre beneficiarii PAC II sunt din sectorul alimentar – 31%, din sectorul manufacturi – 20%, textile – 14%, agricultură – 12% și IT și producerea componentelor electronice – 9%.

Prin acordarea granturilor, PAC II susține companiile mici și mijlocii din Republica Moldova să-și îmbunătățească potențialul de export. În total, pentru granturile PAC II sunt alocate peste 2,7 milioane de dolari, de care urmează să beneficieze 250 de companii moldovenești. Până în prezent, aproximativ 110 companii au primit asistența granturilor PAC II.